Avocatura

Avocatură, răspundere și riscuri

5 mai 2017

În ce condiții răspunde un avocat

Conceptul de răspundere reprezintă un pilon pe care se sprijină societatea noastră, iar răspunderea avocaților apare atunci când este necesară menținerea unui climat de legalitate și disciplină în cadrul unei profesii de elită.  

Răspunderea disciplinară a avocaților este reglementată legal de dispozițiile Legii nr. 51/ 1995, de Statutul profesiei de avocat, dar și de Codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană. Astfel, discutăm despre aplicabilitatea acestei instituții atunci când nu sunt respectate prevederile cadrelor legale enunțate mai sus, când nu sunt respectate deciziile obligatorii ce sunt adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum și pentru orice faptă ce este săvârșită în legătură cu profesia sau în afara acesteia, de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau ale instituției.

Răspunderea disciplinară a avocatului își face simțită prezența doar atunci când este săvârșită o abatere disciplinară, moment în care se declanșează următorii pași, iar procedura prin care este judecată abaterea disciplinară este stabilită în Statutul profesiei și se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.

Primul pas îl constituie sesizarea Consiliului Baroului, procedura continuându-se cu cercetarea abaterii disciplinare. Consiliul Baroului va desemna un consilier pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, fiind încunoștințat și avocatul cu privire la obiectul anchetei disciplinare. Finalul demersului îl reprezintă aplicarea, sau nu, a unor sancțiuni disciplinare, dintre cele regelementate de lege.

Din perspectiva clientului, este foarte important să înțelegem ce reprezintă cu adevărat o abatere disciplinară săvârșită de avocat. Astfel, potrivit art. 40 din Legea nr. 51/1995, avocatul este dator să studieze temeinic cauzele ce i-au fost încredințate, nefiind important dacă acestea au fost angajate sau din oficiu. Un alt moment în care își poate face simțită prezența abaterea disciplinară este atunci când avocatul nu manifestă conștiinciozitate și probitate profesională, când nu pledează cu demnitate față de judecătorii și de părțile din proces, când nu depune concluzii scrise sau note de ședință.

De asemenea, cu privire la relația client-avocat, sunt impuse câteva reguli prevăzute și în Statut. Astfel, avocatul are obligativitatea de a reprezenta clientul, angajându-se să depună efortul maxim în aceste demersuri. Pe lângă aceasta conduită, avocatul nu are dreptul să ignore obiectivele și scopurile reprezentării stabilite de către client sau să prejudicieze un client pe durata relațiilor profesionale, acesta fiind obligat să acționeze cu promptitudine în reprezentarea clientului, potrivit cu natura cauzei. Clientul trebuie să observe dacă se acționează exclusiv în obținerea de avantaje pentru clientul său în confruntarea cu adversarii, dar și dacă este respectat secretul profesional în privința strategiilor, tacticilor și acțiunilor preconizate și desfășurate.

Obligația de diligență a avocatului în exercitarea profesiei

Ceea ce stă la baza exercitării profesiei de avocat este, printre altele, și necesitatea avocatului de a depune toată diligența pentru a fi apărate libertățile, drepturile și interesele legitime ale clientului. Din păcate, clientul, atunci când își angajează un avocat, face o confuzie destul de ridicată cu privire la finalitatea procesului. De obicei, majoritatea consideră că cel care oferă o apărare se obligă să și ajungă la rezultatul dorit, și nu la rezultatul care este considerat a fi unul corect și etic.

Pentru că este important să înțelegem cu adevărat rolul avocatului și obligația acestuia, trebuie să facem diferența între obligațiile de rezultat și de mijloace. Obligațiile de rezultat apar atunci când obiectul și scopul urmărit de părți este bine precizat, avocatul obligându-se ca prin acțiunea sau inacțiunea lui să obțină un anumit rezultat în favoarea clientului. Această obligație se consideră a fi executată doar dacă rezultatul a fost obținut, ceea ce este exact invers atunci când discutăm despre activitatea avocațială. Este imperios necesar să fie înțeles rolul avocatului și faptul că acesta urmărește să depună absolut toate eforturile necesare pentru a oferi o apărare perfectă drepturilor și intereselor clientului, și nu de a câștiga obligatoriu un anumit caz.

De regulă, obligaţiile profesionale asumate de către avocaţi pot fi calificate ca obligaţii de mijloace, care presupun că avocatul urmează să depună toată diligenţa profesională în prestarea serviciului pentru atingerea rezultatului propus. În cele mai multe cazuri, obligaţiile de mijloace se exprimă prin asistenţa juridică acordată în cadrul proceselor judiciare sau de reprezentare a clienţilor în faţa altor autorităţi sau instituţii etc.

De ținut minte este că atunci când angajăm un avocat, nu plătim rezultatul, ci pregătirea dosarului, munca intensă de documentare și o frumoasă luptă juridică.

Relația client – avocat

În calitate de client, ceea ce trebuie să căutați este ajutorul într-o problemă cu implicații legale, însă ceea ce ridică anumite dificultăți sunt așteptările cu care se pleacă la drum. Mulți clienți sunt speriați și neplăcut surprinși de cum anume funcționează sistemul legal în România, având anumite reacții ce nu sunt potrivite unei relații de tip client-avocat. Cel care caută să îi fie apărate drepturile și interesele trebuie să fie un călător diligent, avocatul aducându-i la cunoștință despre tot ce îl poate aștepta înainte de a se angaja la deschiderea unui litigiu.    

O relație de succes între avocat și client are baza în instituția sincerității. Aceasta conduce la câștigarea încrederii clientului și la o colaborare de lungă durată.

Avocatul este privit ca fiind apărătorul cetății, ceea ce implică totuși existența unui echilibru deplin între respectarea legii și urmărirea interesului clientului. Avocatul care își incurajează clientul să încalce legea își depășește menirea de avocat, din păcate. Exercitarea profesiei de avocat presupune până la urmă aplicarea legii cu scopul de a atinge interesul superior al clientului, însă trebuie înțeles că interesul clientului nu primează față de respectarea legii.

Odată ce a fost stabilită relația client-avocat, trebuie să înțelegem limitele ce se impun în această colaborare, atât din partea avocatului, cât și din partea clientului. Cu privire la ceea ce trebuie îndeplinit de avocat, am analizat mai sus, dar să nu uităm că și clientul are un rol activ în toate demersurile.

Dacă am sta să analizăm poziția în care se află avocatul în relația ce a fost creată cu un client, observăm vulnerabilitatea poziției acestuia. Există o mare posibilitate ca din dorința de răzbunare, din necunoașterea legii sau din alte considerente subiective, clientul să acționeze de așa natură încât să fie pătată imagina avocatului, ea fiind foarte importantă în exercitarea acestei profesii. Poziția avocatului este incertă atunci când clientul nu poate să ofere o colaborare fructuoasă, motiv pentru care este oferită o protecție celui dintâi, protecție ce este analizată mai jos.

Astfel, clientul trebuie să înțeleagă în primul rând faptul că avocatul urmărește să ii apere drepturile și interesele, nu să obțină – în orice condiții – rezultatul dorit de client. Relația trebuie să fie una fructuoasă, clientul fiind cel care ar trebui să ofere informații sincere și nealterate.

Protecția avocatului

Din păcate, această deși această nobilă profesie aduce foarte multe împliniri (atât personale, cât și profesionale sau financiare), ea include și o serie de riscuri pentru avocat.

Atunci când discutăm despre o protecție individuală a avocatului, legea a incriminat acțiunile îndreptate împotriva onoarei, libertății și integrității avocatului.

În prezent, incriminarea faptelor îndreptate împotriva avocatului, membrilor familiei sale și bunurilor sale au fost absorbite în conținutul infracțiunii de ultraj judiciar.

Astfel, amenințarea, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârșite împotriva unui avocat aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.

De asemenea, dacă este săvârșită o infracțiune împotriva unui avocat sau împotriva bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate. De reținut este și faptul că se va aplica aceeași pedeapsă și dacă faptele enunțate anterior privesc un membru de familie al avocatului.

Prevederea faptelor enumerate mai sus în legea penală și încorporarea lor în conținutul ultrajului judiciar poate fi interpretată ca o recunoaștere formală a calității de partener al justiției și de importanța participării avocatului în procedurile judiciare.

De asemenea, art. 39 din legea nr. 51/1995 prevede următoarele:

(1) În exercitarea profesiei, avocații sunt ocrotiți de lege, fără a putea fi asimilați funcționarului public sau altui salariat.

(2) Amenințarea săvârșită împotriva avocatului în timpul exercitării profesiei și în legătură cu aceasta se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) Lovirea sau alte acte de violență săvârșite împotriva avocatului în condițiile alin. (2) se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

(4) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate, iar pentru faptele prevăzute la alin. (3), și din oficiu. Retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

(5) În cazul infracțiunilor prevăzute la alin. (2) și (3), săvârșite împotriva soțului sau a unei rude apropiate a avocatului, în scop de intimidare ori de răzbunare în legătură cu exercitarea de către avocat a profesiei, limitele speciale de pedeapsă prevazute de lege se majoreaza cu jumatate.

Astfel, poate fi angajată atât o răspundere civilă, atunci când clientul ar săvârși un prejudiciu în sarcina avocatului (indiferent de natura acestuia), cât și o răspundere penală, atunci când sunt depășite praguri stabilite de legea penală.

De lege ferenda, apreciem binevenită o modificare / actualizare a cadrului legislativ actual, în sensul instituirii unor măsuri de protecție mult mai eficiente și mai drastice în acest domeniu.