Național

Ce presupune un referendum pe o temă de interes național și care sunt consecințele juridice ale acestuia?

16 martie 2017

Este mai mult decât evident că ideea de referendum a fost larg dezbătută în perioada aferentă acestui început de an, în contextul politic actual în care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 13/2017 a creat adevărate valuri în rândul populației, care și-a exprimat clar nemulțumirea cu privire la modificările legislative pe care acest act normativ dat în regim de urgență le-ar fi produs în situația intrării sale în vigoare.

În acest context, deși Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 13/2017 a fost abrogată prin adoptarea, în data de 13 februarie 2017, a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 14/2017, președintele Klaus Iohannis a confirmat încă o dată intenția sa de organizare a unui referendum pe chestiunea susținerii continuării luptei împotriva corupției și asigurarea integrității funcției publice.

Dar ce înseamnă acest referendum? Ce presupune el? Care sunt condițiile care trebuie îndeplinite și care este procedura care trebuie urmărită pentru validarea acestui referendum? Dar totodată, care sunt consecințele juridice ale validării sale?

Prin definiție, noțiunea de referendum reprezintă o “consultare directă a cetățenilor, chemați să se pronunțe, prin vot, asupra unui proiect de lege de o deosebită importanță pentru stat sau asupra unor probleme de interes general”.

​Legea referendumului a fost modificată atât în cursul anului 2012 cât și în 2013, ultima modificare privind pragul de participare necesar pentru valabilitatea acestuia.

Astfel, pentru ca un referendum sa fie declarat valabil, cetățenii trebuie să participe la vot într-un  procent de minim 30% din alegătorii înscriși pe listele electorale permanente, iar pentru a fi validat trebuie ca un procent de minim 25% dintre participanții la vot să voteze “DA” sau “NU” la întrebarea adresată pe buletinele de vot.

Astfel, este de reținut faptul că nu este suficientă o participare minimă la vot de 30%, ci este imperios necesar pentru validarea referendumului ca participanții la vot să își exprime opțiunea într-un mod corect, votând strict “DA” sau “NU” în cadranele special prevăzute în cadrul buletinelor de vot tipizate, evitând astfel anularea nejustificată a buletinelor de vot, și în consecință, atragerea unei posibile revalidări a întregului referendum.

În ceea ce privește declanșarea efectivă și organizarea acestei proceduri, potrivit legislației în vigoare, pentru a putea declanșa referendumul, președintele trebuie să ceară consultarea Parlamentului, însă în lipsa unui punct de vedere din partea acestuia în termenul de 20 de zile stabilit de lege, președintele va putea continua procedura și va putea organiza referendumul, în conformitate cu dispozițiile art. 90 din Constituția României, potrivit cărora: “Președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-și exprime, prin referendum, voința cu privire la probleme de interes național”. 

Actul normativ intern care reglementează organizarea și desfășurarea referendumului este Legea 3/2000 modificată și completată prin Legea 341/2013. Potrivit acestuia:

• “Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”.
• “Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente”.
• “Cetățenii sunt chemați să se pronunțe prin DA sau NU asupra problemei supuse referendumului, decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate.”

Astfel, în ipoteza următorului referendum care urmează a fi desfășurat la inițiativa domnului președinte Klaus Iohannis, raportat la numărul de alegători înscriși la data de 11 decembrie 2016 (18.935.857 alegători), referendumul va fi valabil dacă la desfășurarea acestuia va participa în mod efectiv un număr minim de 5.680.757 alegători (30% din numărul total) și va fi validat numai în situația în care 4.733.965 alegători își vor manifesta opțiunea în mod clar și corect optând pentru “DA” sau “NU”.

Atragem atenția că la alegerile din 11 decembrie 2016 au votat numai 7.323.368 de alegători, deci mai puțin de 50% din numărul total, fapt care a demonstrat atât o mare lipsă de implicare a cetățenilor în deciziile naționale cât și o lipsă de informare cu privire la importanța pe care votul democratic îl are într-un stat de drept.

În ceea ce privește modalitatea de inițiere și desfășurare a referendumului pe o temă de interes național, Legea 3/2000 este destul de clară și prevede parcursul intern care trebuie efectuat:
“Art.11: (1) Președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să își exprime voința prin referendum cu privire la probleme de interes național.

(2) Problemele care se supun referendumului și data desfășurării acestuia se stabilesc de Președintele României, prin decret.

(3) Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului inițiat de Președintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în ședința comună a celor două Camere, cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la solicitarea Președintelui.

(4) Dacă Parlamentul nu își transmite punctul de vedere în termenul stabilit la alin. (3), Președintele României emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, procedura constituțională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită.”

Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului inițiat de președinte urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în ședința comună a celor două Camere, cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la solicitare.

Astfel, chiar și în situația în care Parlamentul refuză transmiterea unui punct de vedere în termenul de 20 de zile calendaristice, procedura își urmează cursul, președintele, în temeiul independenței de care beneficiază, fiind abilitat să emită în mod unilateral un decret privind organizarea referendumului, nefiind ținut astfel de răspunsul Parlamentului cu privire la acest aspect, procedura constituțională de consultare a Parlamentului considerându-se legal îndeplinită.

Mari dispute s-au iscat până la acest moment cu privire la noțiunea de interes național, astfel cum aceasta a fost definită în cadrul art. 12 din Lege, Curtea Constituțională tranșând această problemă în mod definitiv și declarând neconstituțional articolul 12 din Lege, conform căruia:

„Art. 12:(1) Sunt considerate probleme de interes național în sensul art. 11:

1. Adoptarea unor măsuri privind reforma și strategia economică a ţării
2. Adoptarea unor decizii politice deosebite cu privire la:
3. a) regimul general al proprietății publice şi private;
4. b) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
5. c) organizarea generală a învăţământului;
6. d) structura sistemului naţional de apărare, organizarea armatei, participarea forţelor armate la unele operaţiuni internaţionale;
7. e) încheierea, semnarea sau ratificarea unor acte internaţionale pe durată nedeterminată sau pe o perioadă mai mare de 10 ani;
8. f) integrarea României în structurile europene şi euroatlantice;
9. g) regimul general al cultelor.”

Din decizia Curții Constituționale se deduce în mod clar și indubitabil că “art. 90 din Constituţia României stabileşte competenţa exclusivă a Preşedintelui în determinarea problemelor de interes naţional ce se supun referendumului, chiar dacă consultarea Parlamentului este obligatorie. Numai Preşedintele României are dreptul de a decide care sunt problemele de interes naţional şi, în cadrul acestora, de a stabili, prin decret, problema concretă ce se supune referendumului şi data desfăşurării acestuia.”

Practic, decizia Curții Constituționale stabilește că președintele poate convoca un referendum național pe orice temă consideră că ar fi de interes național, fără a fi ținut de punctul de vedere al Parlamentului, soluție care demonstrează încă o dată independența Președintelui în raport cu puterile statului de drept.

În ceea ce privește organizarea efectivă a referendumului, aceasta intră în competența exclusivă a Guvernului, potrivit art. 15^1 din legea 3/2000, conform căruia:

“Art.15^1: (3) Guvernul stabileşte prin hotărâre programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru referendum, bugetul şi cheltuielile necesare în vederea organizării şi desfăşurării scrutinului, modelul copiei listei electorale permanente, modelul copiei de pe lista electorală suplimentară sau, după caz, modelul tabelelor electorale, modelul ştampilei Biroului Electoral Central, a biroului electoral judeţean, a Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti, a biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate, modelul ştampilei de control a secţiei de votare şi modelul ştampilei cu menţiunea VOTAT, modelul buletinului de vot, modelul timbrului autocolant, condiţiile de tipărire, gestionare şi utilizare a acestora, măsurile care trebuie luate de autorităţile publice centrale şi locale pentru buna organizare şi desfăşurare a scrutinului.”

În ceea ce privește obiectul viitorului referendum, astfel cum acesta a fost anunțat de către președintele Klaus Iohannis, consultarea populației vizează mult discutata chestiune a schimbării Codurilor Penale, schimbări care au generat la începutul prezentului an cele mai mari proteste din perioada postdecembristă.

În ceea ce privește obiectul precum și data referendumului naţional, acestea se stabilesc prin decret al preşedintelui României, în cazul referendumului cu privire la probleme de interes naţional, iar aducerea la cunoştinţă publică a datei referendumului naţional se face prin Monitorul Oficial al României, Partea I, şi prin presă, radio şi televiziune.

Referitor la întrebarea care va fi adresată românilor în cadrul referendumului inițiat de către Președintele Klaus Iohannis, aceasta încă nu a fost adusă la cunoștința publicului, însă știm cu certitudine că vizează chestiunea susținerii continuării luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice, astfel cum acesta a declarat în repetate rânduri.

Astfel, chiar dacă referendumul nu este obligatoriu din punct de vedere juridic, el generează efecte semnificative pe plan politic, fiind un mandat imperativ pe care poporul l-ar da Parlamentului şi Guvernului în momentul unui vot nefavorabil grațierii și modificării Codurilor Penale, rezultatele unui referendum fiind obligatorii, indiferent de tipul referendumului.

Rezultatul trebuie pus în aplicare, datorită faptului că acesta reprezintă voinţa clară a poporului, deși din punct de vedere tehnic, Constituția nu îi atribuie un caracter obligatoriu. Însă, din punct de vedere politic, trebuie să se ia în considerare efectele lui şi Guvernul să se abţină de la legiferare în mod contrar, astfel încât să nu se legifereze împotrivă, să nu se încalce voinţa populară, și să nu se ajungă la o soluţie diametral opusă celei acceptate și solicitate de către popor.