Avocatura

Convenția matrimonială – un prim prag întâmpinat de iubire în drumul spre căsătorie?

28 iunie 2019

logo articol musat partners

CONDIȚIILE DE FOND ALE CONVENŢIEI MATRIMONIALE. Capacitatea.

Privită cu scepticism, ca multe dintre noutățile care iau prin surprindere societatea de astăzi este și convenția matrimonială, act juridic ale cărui efecte încă sunt percepute cu reținere de către majoritatea cuplurilor din România. Considerată adesea o condiționare a iubirii când un partener îi propune celuilalt încheierea unei astfel de convenții, această instituție își croiește un drum lin, dar sigur în mentalitatea celor care doresc să își oficializeze relația sau chiar a celor pe care îi unesc deja mulți ani de căsătorie.

Convenția matrimonială, act juridic de formație bilaterală (contract), trebuie să îndeplinească, în primul rând, aceleași condiții de fond (capacitate, consimțământ, obiect și cauză) cerute pentru validitatea oricărui act juridic.[1]

Examinând condițiile de validitate ale convenției matrimoniale, abordarea nu poate fi doar una generală, având în vedere particularitățile acestei convenții, în primul rând caracterul acestora în raport cu actul juridic al căsătoriei, ceea ce determină ca regulile care guvernează formarea convenției matrimoniale să fie împrumutate, într-o anumită măsură, de la instituția căsătoriei.

Astfel, în general, convenţia matrimonială este supusă aceloraşi condiţii de fond ca şi căsătoria în ceea ce priveşte: capacitatea şi consimţământul părţilor[2].

În ceea ce priveşte capacitatea de a contracta,se aplică regula potrivit căreia, cine poate încheia valabil o căsătorie, poate, în egală măsură, încheia valabil şi o convenţie matrimonială „habilis ad nuptias habilis ad pacta nuptialia”, un lait-motiv al sistemelor de drept din familia romano-germanică.[3]

Referindu-ne la capacitate, trebuie să ţinem cont de faptul că în ceea ce priveşte posibilitatea minorilor, precum şi a majorilor incapabili de a încheia o convenţie matrimonială, reglementările diferă potrivit legislaţiei fiecărui stat care reglementează această instituție.

Prin urmare, nu sunt suficiente regulile generale privind capacitatea de a contracta, ci este necesară capacitatea (vârsta) matrimonială, care trebuie să existe la data încheierii convenției matrimoniale, iar nu doar de la data celebrării căsătoriei.

Condițiile privind posibilitatea minorilor și a majorilor incapabili de a încheia o convenție matrimonială sunt special reglementate în legislația fiecărui stat.

În primul rând, în ceea ce privește capacitatea matrimonială, este imperios de menționat faptul că fiecare sistem de drept prevede o vârstă minimă de la care o persoană poate încheia valabil o căsătorie, care poate coincide sau nu cu vârsta majoratului civil. Cea mai mare parte a legislațiilor instituie și o capacitate matrimonială specială (restrânsă) a minorului care nu a împlinit vârsta legală, ce permite acestuia încheierea căsătoriei cu încuviințările și/sau autorizările prealabile prevăzute de lege.

În sistemul nostru de drept, sub imperiul noului Cod civil, capacitatea matrimonială se dobândește la împlinirea vârstei de 18 ani, atât pentru bărbat cât și pentru femeie – art. 272 alin. (1) – prevăzându-se în mod excepțional, posibilitatea încheierii căsătoriei de minorul (atât bărbatul, cât și femeia) care a împlinit vârsta de 16 ani: pentru motive temeinice, în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi ori, după caz, a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă – alin. (2) al aceluiași articol. În esență, reglementarea din noul Cod civil preia soluțiile introduse în Codul familiei prin legea nr. 288/2007, prin care s-au adus modificări de substanță prevederilor art. 4 C. fam. referitoare la vârsta matrimonială.

În ceea ce privește capacitatea minorului de a încheia o convenție matrimonială, sunt incidente dispozițiile art. 337 alin. 1 C. civ., care statutează următoarele: „Minorul care a împlinit vârsta matrimonială poate încheia sau modifica o convenție matrimonială numai cu încuviințarea ocrotitorului său legal și cu autorizarea instanței de tutelă”.[4]

Se remarcă din analiza textului faptul că acesta se referă expres la minorul care a împlinit vârsta matrimonială, respectiv vârsta de 16 ani. Prin urmare, nu s-ar putea admite ipoteza potrivit căreia minorul de 14 sau 15 ani împliniți, care raportat la dreptul comun are capacitatea de exercițiu restrânsă, să încheie o convenție matrimonială în vederea unei căsătorii pe care n-ar putea să o încheie decât după ce împlinește vârsta matrimonială.[5]

O atenție deosebită reclamă situația minorului emancipat căruia, în condițiile art. 40 C. civ., i s-a recunoscut capacitatea de exercițiu anticipată. Astfel, potrivit noului text al Codului civil, „pentru motive temeinice, instanța de tutelă poate recunoaște minorului care a îndeplinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exercițiu. În acest scop, vor fi ascultați părinții sau tutorele minorului, luându-se, când este cazul, și avizul consiliului de familie”.[6]

 Doctrina își împarte opiniile, o parte considerând că, potrivit art. 337 C. civ., minorul care se căsătorește în astfel de condiții, va putea să încheie o convenție matrimonială numai cu încuviințarea ocrotitorului său legal și autorizarea instanței de tutelă, în lipsa cărora convenția matrimonială încheiată de minor va putea fi anulată.

Se observă că, în fapt, este vorba despre respectarea acelorași condiții ca și pentru încheierea căsătoriei de către minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, astfel încât, lipsa încuviințării părinților sau a ocrotitorului legal al minorului, ori a autorizării instanței de tutelă conduce la nulitatea căsătoriei însăși.

Prin urmare, se cristalizează ideea conform căreia minorul de 16 ani are nevoie de câte o încuviințare și o autorizare distincte pentru a se căsători și pentru a încheia o convenție matrimonială. Dacă ocrotitorul legal a încuviințat încheierea căsătoriei, dar nu a încuviințat și încheierea convenției matrimoniale, ori instanța de tutela a autorizat doar încheierea căsătoriei, fără a se pronunța și cu privire la încheierea convenției matrimoniale, atunci căsătoria se va putea încheia în mod valabil, însă convenția matrimonială va fi anulabilă.

Ce se întâmplă însă cu regimul matrimonial aplicat acestei căsătorii, după anularea convenției matrimoniale în astfel de condiții?

Răspunsul se regăsește în art. 338 C. civ.,[7] care ne arată că, în cazul în care convenția matrimonială este lovită de nulitate, între soții se aplică regimul comunității legale, fără a fi afectate drepturile dobândite de terți.

Urmând regulile nulității, o convenție matrimonială anulată, între soți ea nu a produs niciodată efecte, ex nunc, acestora considerându-se că li s-a aplicat regimul matrimonial legal de la încheierea căsătoriei. Însă, așa cum este reglementată această nulitate relativă, adagiul quod nullum est, nullum producit effectum nu este aplicabil în mod exclusiv, întrucât drepturile dobândite de terții de bună credință nu pot și nu vor fi afectate.

Este vorba, așadar, de o nulitate parțială, care se aplică numai în raporturile dintre soți și dintre aceștia și terții de rea-credință cu care ei au contractat în timpul căsătoriei, până la anularea convenției matrimoniale.[8]

Drept argument în vederea susținerii opiniei de mai sus evidențiate, în reprezintă scopul acestei măsuri restrictive, care este tocmai acela de a ocroti interesele minorului, care din cauza lipsei de experienţă nu poate să aprecieze corect efectele nefaste pe care le poate avea asupra patrimoniului său încheierea unei convenţii matrimoniale. Aşadar, în situaţia în care încheierea acestei convenţii este condiţionată de obţinerea acestor aprobări, este mai puţin probabil ca interesul minorului să nu fie avut în vedere la momentul încheierii acestei convenţii.

Este important de precizat că, în situaţia în care un minor încheie o convenţie matrimonială fără a avea cele două încuviinţări prealabile, convenţia astfel încheiată va putea face obiectul unei acţiuni în anulare; cu toate acestea, dacă această acţiune în anulare nu este formulată în termen de cel mult un an de la încheierea căsătoriei, nulitatea se acoperă, iar acţiunea în anulare chiar dacă va fi introdusă, nu va putea fi admisă de către instanţă, iar soluția va fi aceea de respingere ca tardivă. Remarcăm faptul că termenul de un an de zile statornicit de lege pentru introducerea acţiunii în anulare a convenţiei matrimoniale încheiată de către un minor începe să curgă nu de la data încheierii convenţiei matrimoniale, ci de la data încheierii căsătoriei, deoarece de abia de la acest moment convenţia începe să îşi produce efectele în vederea căreia a fost încheiată. Este lesne de înțeles faptul că anterior încheierii căsătoriei convenţia matrimonială nu produce niciun efect.[9]

S-ar putea susține faptul că art. 337 alin. (1) C. civ. nu prevede nici o excepție, referindu-se, fără nicio circumstanțiere, la „minorul care a împlinit vârsta matrimonială”, categorie în care se încadrează, fără loc de dubiu, și minorul emancipat.[10] Or, capacitatea matrimonială este una specială, iar emanciparea minorului are în vedere doar dobândirea emancipată a capacității juridice civile.

Argumente puternice pledează însă în favoarea opiniei contrare, pe care o îmbrățișăm. Potrivit dispozițiilor art. 40 C. civ., minorul emancipat dobândește capacitate deplină de exercițiu, probele administrate în fața instanței de tutelă dovedind prezența discernământului necesar pentru ca minorul să își poată gestiona, în mod independent, aspectele vieții civile. Efectele recunoașterii judecătorești a capacității de exercițiu anticipate se concretizează în posibilitatea minorului de a dobândi și de a exercita drepturile și de a-și asuma și a executa obligațiile civile ca o persoană majoră, fără a mai fi necesară încuviințarea părinților sau ocrotirea acestuia prin tutelă. Amintim astfel că, potrivit art. 484 C. civ., „Autoritatea părintească se exercită până la data când copilul dobândește capacitate deplină de exercițiu”.[11]

În consecință, minorul emancipat va putea încheia singur convenția matrimonială, fără încuviințarea părinților sau a tutorelui și fără autorizarea instanței de tutelă.

Ca argument suplimentar, pot fi avute în vedere și prevederile art. 263 alin. (5) C.civ., potrivit cărora „În sensul prevederilor legale privind protecția copilului, prin copil se înțelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani și nici nu a dobândit capacitatea deplină de exercițiu, potrivit legii”. Cum fundamentul încuviințării părinților sau tutorelui legal îl constituie autoritatea părintească, această încuviințare fiind concepută drept o măsură pentru protecția copilului, se prezumă că, din moment ce a dobândit capacitate deplină de exercițiu anticipată, minorul emancipat poate încheia și singur convenția matrimonială.

În al doilea rând, minorul care are capacitate de a se căsători figurează personal în convenția matrimonială, exprimând el însuși consimțământul, fără a exista o reprezentare în contractul de căsătorie.

În al treilea rând, după cum s-a evidențiat în doctrină, minorul nu deține această capacitate excepțională decât relativ la convențiile matrimoniale, respectiv: alegerea regimului matrimonial, amenajarea acestuia și eventual, donațiile făcute viitorului soț, în vederea căsătoriei. Prin urmare, minorul nu ar putea profita de contractul de căsătorie pentru a face o donație unui terț, pentru că astfel de donație reprezintă o convenție străină regimului matrimonial supusă regulilor de drept comun.

Astfel, art. 1398 C.civ. prevede că minorul capabil de a se căsători poate să consimtă la încheierea oricărei convenții matrimoniale și donații, sub condiția de a fi asistată de persoanele al căror consimțământ este necesar pentru încheierea valabilă a căsătoriei. În același sens sunt și dispozițiile art. 434 C.civ., care impun însă și condiția minorului să fie avizat de tribunal.[12]

Sintetizând ideile analizate până în acest punct, se pot susține următoarele:

Se ridică întrebarea dacă, în cazul minorului care a împlinit vârsta de 16 ani, încheierea convenției matrimoniale este sau nu condiționată de încuviințarea părinților sau a tutorelui, după caz, respectiv de autorizarea instanței de tutelă, formalități cerute pentru încheierea căsătoriei. Credem că soluția diferă, după cum convenția matrimonială se încheie anterior încheierii căsătoriei ori pe parcursul acesteia. În cazul în care convenția matrimonială este încheiată ulterior încheierii căsătoriei de minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, încuviințările și autorizările prevăzute de art. 272 C. civ. pentru încheierea căsătoriei minorului care a împlinit vârsta de 16 ani nu mai sunt necesare, dat fiind faptul că prin căsătorie minorul dobândește capacitate deplină de exercițiu, conform art. 39 alin. (1) C. civ. În cazul în care convenția matrimonială este încheiată anterior încheierii căsătoriei, așadar anterior ca minorul să dobândească capacitate deplină de exercițiu în condițiile art. 39 alin. (1) C. civ., atât timp cât minorului nu i s-a recunoscut capacitatea de exercițiu anticipată, reglementată de art. 40 C. civ., încheierea convenției matrimoniale este condiționată de încuviințarea părinților sau a tutorelui, după caz, precum și de autorizarea instanței de tutelă. Dacă însă convenția matrimonială se încheie de un major anticipat, adică de un minor căruia instanța de tutelă i-a recunoscut, în temeiul art. 40 C. civ., pentru motive întemeiate, capacitatea deplină de exercițiu, considerăm că acesta poate încheia singur o convenție matrimonială, fără a mai necesita autorizările prevăzute de art. 272 C. civ.[13]

Această opinie ar putea suferi critici bazate pe considerentul că art. 337 C. civ. prevede expres faptul că minorul care a împlinit vârsta matrimonială poate încheia sau modifica o convenție matrimonială numai cu încuviințarea ocrotitorului său legal și cu autorizarea instanței de tutelă, sub sancțiunea anulării actului încheiat fără respectarea acestor cerințe. Suntem însă de părere că textul art. 337 C. civ. trebuie corelat cu dispozițiile art. 39 și art. 40 C. civ. privitoare la minorul căsătorit și la cel emancipat, ajungându-se în urma coroborării la o opinia exprimată de noi. Textul art. 377 C. civ. se referă în mod generic la minorul care a împlinit vârsta matrimonială, însă pentru minorul căsătorit și pentru cel emancipat există reglementări speciale – art. 39 și art. 40 C. civ, prioritare în a fi aplicate.

Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani nu poate încheia o convenție matrimonială decât cu încuviințarea ocrotitorului legal și cu autorizarea instanței de tutelă, numai atât timp cât nu i-a fost recunoscuă (prin căsătorie sau pentru motive temeinice, în condițiile art. 40 NCC) capacitatea deplină de exercițiu. Aceasta întrucât, odată dobândită capacitatea deplină de exercițiu, minorul este asimilat persoanei majore. Conform art. 37 C. civ., capacitatea de exercițiu nu reprezintă altceva decât aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile. Prin urmare, dobândit capacitate deplină de exercițiu, minorul dobândește dreptul de a încheia singur acte juridice civile, de orice fel, deci inclusiv convenții matrimoniale.

Tot astfel, minorul care a împlinit vârsta matrimonială, dar care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu (fie prin căsătorie, fie anterior, pentru motive temeinice prin recunoașterea capacității de exercițiu anticipate), nu poate modifica o convenție matrimonială existentă decât cu încuviințarea ocrotitorului legal și cu autorizarea instanței de tutelă, conform art. 337 C. civ.[14] Ne referim aici la situația în care minorul a încheiat o convenție matrimonială anterior căsătoriei și anterior recunoașterii capacității de exercițiu anticipate, cu încuviințarea ocrotitorului legal și cu autorizarea instanței de tutelă, însă ulterior încheierii dorește să o modifice. Atât timp cât nu are capacitate de exercițiu, în virtutea căreia poate încheia singur acte juridice, modificarea convenției matrimoniale poate fi realizată numai cu încuviințările și autorizările prevăzute de art. 337 C. civ. Dimpotrivă, atunci când la momentul modificării convenției matrimoniale minorul este căsătorit, deci are capacitate de exercițiu, ori este emancipat, având capacitate de exercițiu anticipată, modificarea convenției matrimoniale poate avea loc, în opinia noastră, fără încuviințarea ocrotitorului legal și fără autorizarea instanței de tutelă.

Problema cea mai delicată s-a ridicat în ceea privința incapabililor neinterzişi de a încheia o convenţie matrimonială. Dacă şi în acest caz se aplică dreptul comun, după care regula este capacitatea, iar excepţia este incapacitatea, ar trebui să conchidem că o persoană, până nu este pusă sub interdicţie, poate încheia în mod valabil un contract matrimonial.[15]

Unele legislaţii, cum este şi cea română (art. 276 C. civ.), nu permit oficierea căsătoriei pentru alienatul şi debilul mintal, fără a preciza dacă este vorba de o persoană pusă sau nu sub interdicţie judecătorească. Orice alienat sau debil mintal este lipsit de capacitatea de a încheia căsătoria. Datorită caracterului accesoriu al convenţiei matrimoniale la căsătorie, credem că situaţia se prezintă la fel şi în ceea ce priveşte convenţia matrimonială, adică alienatul şi debilul mintal nu au capacitatea de a încheia o convenţie matrimonială.

Am încercat să deslușim resorturile acestei instituții reintroduse în dreptul autohton prin atenta analiză a uneia dintre condițiile esențiale ale încheierii convenției matrimoniale, care, după cum am arătat, se află într-o etapă pe care am putea-o denumi de renaștere în raporturile sociale din țara noastră. Aflată la un veritabil început de drum în societatea României de astăzi, convenția matrimonială, de a cărei utilitate legiuitorul a fost în mod cert convins, urmează să treacă testul practicii judiciare. În prezent, practica judiciară aproape că lipsește, urmând, cu siguranță, a se consolida în următorii ani, ceea ce nu înseamnă nimic altceva decât că opera cercetătorului în această materie va cunoaște noi valențe.

Dacă litera legii permite astăzi încheierea unei convenții matrimoniale, spiritul familiei îi va înțelege oare esența?


[1] C. Nicolescu, Regimurile matrimoniale convenționale în sistemul noului Cod Civil român, Editura Universul Juridic, 2012, p. 98

[2] P. Vasilescu, Regimuri matrimoniale. Partea generală, Editura Walter Kluwer, Bucureşti, 2000, p. 213

[3] A. R. Motica, Regimurile matrimoniale în diverse sisteme de drept, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2012, p. 115

[4] C. Nicolescu, Regimurile matrimoniale convenționale în sistemul noului Cod Civil român, Editura Universul Juridic, 2012, p. 100

[5] Fl. A. Baias, M. Avram, C. Nicolescu, Modificări aduse Codului familiei prin Legea nr. 288/2007, în Revista Dreptul nr. 3/2008, p. 5-32

[6] C.M. Crăciunescu, D. Lupașcu, Emanciparea minorului în reglementarea Noului Cod civil, în PR nr. 9/2011, p. 29

165 M.Crăciunescu, Dreptul de dispoziție al soților asupra bunurilor ce le aparțin, în diferite regimuri matrimoniale, Editura Universul Juridic, București, 2010, p. 109

[8] D. Cosma, Teoria generală a actului juridic civil, Editura Științifică, București, 1969, p. 316-317

[9] A.Fl. Dobre, Convențiile și regimurile matrimoniale sub imperiul Noului Cod civil, Revista nr. 3/2010, p. 15-16

[10] C.M. Crăciunescu, D. Lupașcu, Emanciparea minorului în reglementarea Noului Cod civil, în PR nr. 9/2011, p. 29

[11] C. Nicolescu, Regimurile matrimoniale convenționale în sistemul noului Cod Civil român, Editura Universul Juridic, 2012, p. 101

[12] Idem, p. 102

[13] C.T. Ungureanu și colab., Noul Cod Civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență, Vol. I, art. 1-952 Editura Hamangiu 2012, p. 446

[14] C.T. Ungureanu și colab., Noul Cod Civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență, Vol. I, art. 1-952 Editura Hamangiu 2012, p. 447

[15] M- Banciu, A.D. Banciu, Dreptul familiei conform Noului Cod Civil, Editura Hamangiu 2012, p. 56