Avocatura

POLIȚIA LOCALĂ RECAȘ A FOST DESFIINȚATĂ ÎN MOD NELEGAL! A DECIS CURTEA DE APEL TIMIȘOARA!

28 februarie 2019

logo articol musat partners

Dacă în toamna anului 2017, opinia publică din Banat era contrariată de faptul că edilul orașului Recaș a decis, în mod nelegal, desființarea  Serviciului Public al Poliției Locale Recaș, în data de  28.02.2019, CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, a respins recursul formulat de Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Recaș, Consiliul Local al Orașului Recaș și Primarul Orașului Recaș împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu polițiștii locali din cauză. Procedând astfel,  instanța de control judiciar, a validat soluția instanței de fond care a statuat că desființarea Serviciului Public al  Poliției Locale Recaș este nelegală, întrucât nu a fost adoptată din cosiderente economice sau de eficientizare a activității, ci reprezintă o veritabilă sancțiune aplicată polițiștilor locali din subordine!

Astfel, hotărârea pronunțată de către CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, a condus la anularea Dispozițiilor Primarului Orașului Recaș privind reducerea posturilor de polițiști locali, ca urmare a desființării Serviciului Public de Poliție Locală Recaș, anularea în parte a Hotărârii Consiliului Local al Orașului Recaș privind reorganizarea instituției, cu consecința reintegrării polițiștilor locali în posturile deținute anterior, dar și a  obligării Unității Administrativ Teritoriale Recaș la plata către polițiștii locali la plata unei despăgubiri egale cu toate salariile indexate, majorate și recalculate, ceea ce reprezintă o dovadă a faptului că încrederea în actul de justiție înfăptuit de magistrați și avocați, în arena judiciară, trebuie să rămână constantă.