Avocatura

Prescripția răspunderii penale

14 iunie 2019

– Între text și context –

            Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale prin intermediul căreia s-a declarat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal având ca obiect reglementarea întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, a împărțit practica judiciară, provocând pronunțarea unor soluții diametral opuse fundamentate pe decizia Curții, faptul generator al practicii neunitare fiind de natură pur interpretativ, respectiv unele instanțe de judecată au ales să interpreteze Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale textual și altele, au manifestat o predilecție pentru contextualitate.

            Situația premisă a prezentului articol este reprezentată de Decizia nr. 297/2018 a Curții  Constituționale, prin care Curtea a statuat că:

„constată că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituţională“.

            Având în vedere Decizia individualizată mai sus, pentru a avea o imagine de ansamblu asupra problematicii care face obiectul prezentei expuneri exhaustive, trebuie să distingem a priori între deciziile Curții în funcție de tipologia acestora, astfel sunt incidente două tipuri de decizii, respectiv:

1. Decizii simple sau extreme, prin care se constată neconstituţionalitatea integrală sau parţială a legii ori a ordonanţei, ori prin care se constată constituţionalitatea acestora în raport cu criticile de neconstituţionalitate formulate;
2. Decizii interpretative sau intermediare, denumite în doctrină şi decizii cu rezervă de interpretare. În raport cu acest tip de decizii, Curtea obișnuiește să utilizează expresia „prevederile […] sunt constituţionale numai în măsura în care…” sau „admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că prevederile […] sunt neconstituţionale în măsura în care […]”, în ambele cazuri, dispozitivul deciziei are o natură interpretativă, trasându-se textului care a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate o modalitate de interpretare compatibilă/incompatibilă cu Constituția României.  

            Având în vedere tipologiile delimitate, practica neunitară s-a fundamentat pe încadrarea Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale sub spectrul unei decizii simple sau total contrar, sub sfera juridică a unei decizii interpretative, raționamentele însușite de instanțele de judecată învestite cu soluționarea unei cauze penale în cadrul căreia justițiabilul a invocat excepția prescripției răspunderii penale în ambianța Deciziei Curții, le vom expune infra.

            O primă direcție urmărită de practica judiciară s-a juxtapus opiniei potrivit căreia, în condițiile în care atât dispozitivul, cât și considerentele deciziilor Curții Constituționale sunt obligatorii, instanțele de judecată au statuat că termenul de prescripție a răspunderii penale se întrerupe prin comunicarea oricărui act procedural suspectului sau inculpatului, evocând ca temei de drept pct. 34 din Decizia nr. 297/2018, prin care Curtea Constituțională a subliniat că: „[…] soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din Codul penal din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.”.

            A doua direcție asumată de jurisprudența națională, care pe plan procesual atrage consecințe juridice drastice și definitive, s-a cristalizat în jurul reținerii caracterului de decizie simplă a Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, efectul intrinsec produs fiind de a constata intervenirea prescripției răspunderii penale pe fondul absenței unor cauze de întrerupere a cursului termenului prescripției răspunderii penale.

            Depășind expunerea soluțiilor abordate în practica judiciară, analizând Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale pe calea unui mecanism de unificare, în oglindă cu tipologiile supra individualizate, îmi exprim ferm opinia conform căreia Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale reprezintă o decizie simplă, în prezent neexistând reglementate cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, și, deși, aș putea încerca să înțeleg opinia antitetică, dictată în mod predominant de raționamente de oportunitate și de intenția de salvgardare a unei instituții esențiale în materia prescripției răspunderii penale, respectiv întreruperea termenului de prescripție, totuși, nu pot accepta încălcarea deliberată și în cunoștință de cauză a realității juridice izvorâte din decizia Curții, puterea judecătorească având obligația de a aplica și a respecta legea chiar și atunci când o consideră reprobabilă.

            Argumentele pe care îmi întemeiez poziția și îmi exprim în mod direct și vehement dezacordul pentru practica judiciară care a ales să compromită legea pentru interese de oportunitate, ignorând principii constituționale, sunt următoarele:

1. Ab initio, nu se poate achiesa la opinia potrivit căreia Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale este de natură interpretativă, în condițiile în care în cuprinsul considerentelor nu se oferă nici o interpretare textului art. 155 alin. (1) din Codul Penal și la o simplă analiză a considerentelor, putem observa că prin niciunul dintre cele 35 de puncte expuse în Decizie, Curtea nu a imprimat textului legal o interpretare compatibilă cu Constituția, fiind inexistentă orice sintagmă aferentă evocării unei interpretări juridice;
2. Pe de altă parte, chiar și pe fondul obligativității considerentelor deciziilor Curții Constituționale, încadrarea deciziilor într-una sau alta dintre tipologiile precizate se realizează prin raportare la dispozitivul deciziei, iar analizând dispozitivul Deciziei nr. 297/2018 pe care il puteti downloada de aici putem observa că din nou, Curtea nu înțelege să emită o interpretare care să vizeze art. 155 alin. (1) din Codul Penal, ci se limitează într-o modalitate caracteristică Deciziilor simple, să constate că „[…] soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituţională.”.;
3. A fortiori, având în vedere că sintagma din cuprinsul art. 155 alin. (1) din Codul penal „oricărui act de procedură în cauză” a fost declarată neconstituțională, această parte constitutivă din textul legal incident, încetându-și efectele juridice ca urmare a nepunerii în acord cu dispoziţiile Constituţiei de către Parlament sau Guvern,  într-un termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale în conformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituție, rezultă că în prezent art. 155 alin. (1) din Codul penal se prezintă sub următoarea formă juridică:

„Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.”

1. Pe cale de consecință, prin existența în vigoare a unui text legal trunchiat și incomplet, care prevede că termenul prescripției răspunderii penale se întrerupe, ca urmare a nereglementării modalităților care generează  efectul întreruptiv, art. 155 alin. (1) din Codul penal nu este susceptibil a fi aplicat și a produce efecte juridice, fiind evident că orice încercare a instanțelor de judecată de a-l aplica, ar conduce la completarea legii și la acordarea de prerogative specifice puterii legislative, Curții Constituționale;
2. Reținerea de către instanțele de judecată că termenul de prescripție se întrerupe prin orice act de procedură care se comunică suspectului sau inculpatului, aplicându-se în fapt dispozițiile din veghe reglementare reprezintă o practică judiciară nefundamentată pe un cadru legal, care încalcă principii de drept dat fiind faptul că trimiterile Curții constituționale la vechea reglementare și susținerea că prin Vechiul Cod penal se respecta previzibilitatea dispozițiilor legale ale instituției întreruperii termenului de prescripție, s-a realizat pe fondul motivelor care au fost invocate de către autorul excepției de neconstituționalitate;
3. În condițiile în care Curtea a precizat că în acord cu motivele invocate de către autorul excepției de neconstituționalitate, vechea reglementare era constituțională, fără a preciza că art. 155 alin. (1) din Codul penal este constituțional dacă se interpretează în sensul că termenul de prescripție se întrerupe prin orice act procedural care se comunică suspectului sau inculpatului, este clar că nu ne aflăm sub incidența unei decizii interpretative a Curții;
4. Mai mult decât atât, Curtea Constituțională nici nu ar fi putut să pronunțe o decizie interpretativă pentru că ar fi adăugat la lege și din putere judecătorească s-ar fi transformat în mod arbitrar într-o putere legislativă, încălcându-se flagrant Principiul separației puterilor din stat;
5. În același sens, dacă am considera că aprecierea exprimată de către Curtea Constituțională față de soluția legislativă cuprinsă în Vechiul Cod Penal, imprimă deciziei Curții un efect interpretativ, atunci am încălca și principiul dreptului penal potrivit căruia legea penală nu ultraactivează.

            În dinamica expozeului prezentat, cu privire la modul de aplicare a Deciziei nr. 297/2018, conform art. 147 alin. (1) din Constituție: „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.

            Prin urmare, pasivitatea legiuitorului care nu a procedat la punerea în acord a prevederilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, declarate neconstituționale, cu dispozițiile Constituției, a creat un vid legislativ în materia întreruperii cursului termenului prescripției răspunderii penale, art. 155 alin. (1) din Codul Penal fiind în vigoare doar parțial nu mai este susceptibil să producă efecte juridice.

            În lumina celor menționate, optica instanțelor de judecată care aplică Decizia nr. 297/2018 cu titlu de decizie interpretativă reprezintă doar o modalitate de tip kafkiană de a rezolva pasivitatea imputabilă legiuitorului și oricât de lăudabil ar părea scopul judecătorului pus în fața pronunțării unei soluții de încetarea a procesului penal în temeiul neexistenței unor cauze de întrerupere a prescripției răspunderii penale, în domeniul juridic primează respectarea și aplicarea legislației în vigoare într-o manieră obiectivă, iar subiecții de drepți aflați în situații aidoma nu pot fi discriminați și supuși unor soluții juridice distincte doar în temeiul unor interpretări dihotomice, aplicate unor circumstanțe factuale congruente, aceștia având în temeiul art. 6 coroborat cu art. 8, prin raportare la art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la o jurisprudență unitară.[1]

            Prin invocarea caracterului interpretativ al Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, instanțele de judecată încalcă art. 61 alin. (1) din Constituția României care prevede că „Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării” și acordă Curții Constituționale o putere pur legislativă, completând art. 155 alin. (1) din Codul penal cu sintagma „prin orice act procedural comunicat suspectului sau inculpatului”, iar printr-o apreciere acordată vechii reglementări de către Curtea Constituțională, din perspectiva analizării temeiului juridic pe care și-a fundamentat sesizarea Curții autorul excepției de neconstituționalitate, se ultraactivează legea veche de către instanțele de judecată, încălcându-se și Principiul activității legii penale reglementat de art. 3 din Codul penal.

            De altfel, prin numeroase decizii, Curtea Constituțională a stabilit că nu poate legifera, deoarece acest atribut este exclusiv acordat legiuitorului. Cu titlu exemplicativ, amintesc Decizia nr. 629/2014, Curtea Constituțională prin intermediul punctului nr. 23, a reiterat că: ,,a statuat în mod constant în jurisprudența sa că nu are competență de a se implica în domeniul legiferării și al politicii penale a statului […]”.

            Față de cele anterior redate, Curtea Constituțională, din nevoia resimțită de claritate și pentru a preîntâmpina interpretări contrare de natură prejudiciabile pentru justițiabili, a insistat în mod consecvent să clarifice și modalitatea de aplicare în timp a deciziilor pronunțate. Astfel, prin Decizia nr. 126/2016 a statuat că:  „aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situaţiile juridice ce urmează a se naşte – facta futura, cât şi situaţiile juridice pendinte şi, în mod excepţional, astfel cum vom arăta, acele situaţii care au devenit facta praeterita” [2]

            Așadar, în raport cu dispozițiile art. 147 alin. (1) și alin. (4) din Constituția României şi ale art. 31 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale este general obligatorie, opozabilă ,,erga omnes” şi produce efecte asupra tuturor cauzelor aflate în curs de judecată, în care nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă.

            În respectul principiilor constituționale cărora li se subsumează și conformarea la imperativele emise de hotărârile pronunțate de Curtea Constituțională, în prezent nu mai sunt în vigoare cauze de întrerupere a termenului prescripției răspunderii penale, fiind aplicabile doar termenele generale de prescripție a răspunderii penale.

            În loc de concluzie, voi face trimiteri punctuale la o serie de soluții pronunțate în acest domeniu, în scopul de a pune la dispoziția cititorilor toate instrumentele juridice de natură informativă, precum și pentru a oferii celor interesați, jurisprudență spre studiu.

1. Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 2533/100/2015 a reținut aplicarea Deciziei CCR nr. 297/2018, considerând că, potrivit noului Cod penal (art. 155), nu mai există cauze de întrerupere a termenului de prescripției;
2. Curtea de Apel Timișoara a invocat excepția prescripției răspunderii penale din oficiu și a statuat aidoma prin Decizia nr. 1208/2018, respectiv că nu mai sunt reglementate cauze de întrerupere a prescripției răspunderii penale;
3. Curtea de Apel Alba Iulia prin Decizia nr. 318/22.04.2019 a reținut că: „În lipsa definirii cauzelor de întrerupere a prescripţiei, instanţa este obligată să aplice dispoziţiile referitoare la prescripţia răspunderii penale prevăzută de art. 154 C.pen., cu atât mai mult cu cât instanţa penală nu poate aplica legea prin analogie ori să suplinească lipsa unei reglementări penale exprese, privind cauzele întreruperii prescripţiei şi, pe cale de consecinţă, în mod arbitrar, să prelungească termenul de prescripţie general.”;
4. Curtea de Apel Timișoara prin Decizia nr. 1208/2018 a statuat că „Atât legal, cât şi constituţional, este exclusă posibilitatea ca Decizia nr. 297/2018 să fie considerată interpretativă şi să se aprecieze că aceasta stabileşte că „prin îndeplinirea unui act de procedură, care se comunică suspectului sau inculpatului, cursul prescripţiei se întrerupe”. Împrejurarea că motivarea Deciziei nr. 297/2018 cuprinde referiri la soluţii din vechea reglementare, respectiv din Cod penal anterior, nu poate în niciun caz să fie primită, în special, pentru simplul fapt că dispozitivul acesteia este foarte clar, dar şi pentru faptul că, dacă ar fi dorit să procedeze într-o asemenea manieră, Curtea Constituțională ar fi precizat acest lucru în dispozitiv, iar apoi, în considerente, ar fi explicat care este interpretarea conformă cu Legea fundamentală.”;
5. Curtea de Apel Alba Iulia prin Decizia nr. 356/09.05.2019 a stabilit că „Potrivit legii în vigoare, în acest moment, nu există reglemente cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale, deoarece, prin Decizia nr. 297/2018, instanţa de contencios constituţional a declarat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C.pen., în care se regăsea sediul materiei cauzelor de întrerupere a termenelor de prescripţie. Numai în cazul deciziilor interpretative, norma declarată neconstituţională rămâne în vigoare, indiferent dacă legiuitorul o corectează sau nu, iar acest caracter rezultă din conţinutul dispozitivului. Prin Decizia nr. 297/2018 nu se menţionează că termenul de prescripţie se întrerupe numai dacă este vorba despre acte care se comunică suspectului sau inculpatului în procesul penal. Raportat la cele de mai sus, instanţa nu poate să suplinească lipsa unei reglementării penale exprese privind cauzele întreruperii prescripţiei […] .”;
6. Curtea de Apel Timișoara, și prin Decizia nr. 1209/ 31.10.2018, rămâne constantă și prevede din nou că: „Astfel, în prezent nu există reglementate cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale, deoarece, prin Decizia nr. 297/2018, instanţa de contencios constituţional a declarat neconstituţionalitatea dispoziţiei din art. 155 alin. (1) C. pen., în care se regăsea sediul materiei cauzelor de întrerupere a termenului de prescripţie. Decizia CCR nr. 297/2018 nu este una interpretativă, ci este o decizie simplă prin care se declară neconstituţionalitatea prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen . Practic, în prezent sunt aplicabile doar termenele generale de prescripţie a răspunderii penale, a căror întrerupere nu mai este posibilă potrivit art. 155 alin. (1) C. pen, în raport de împrejurarea că legiuitorul a rămas în pasivitate, contrar dispoziţiilor art. 147 din Constituţie.”.

 

---

[1] Cauza Beian c. României – 6 decembrie 2007, Cauza Driha c. României – 21 februarie 2008.

[2] Paragraful nr. 26

Daca sunteti in cautare de un avocat specializat in drept penal in Bucuresti sau Timisoara, va rugam sa ne contactati!

---

Av. Alina Ungureanu