Legi
Termenele de prescripție a răspunderii penale în sistemul de drept național.
5 august 2024
13 noiembrie 2019
Vineri, 8 noiembrie 2019, a fost adoptată o directivă prin care se completează Directiva 98/6/CE privind protecția consumatorului prin indicarea prețurilor produselor, prin care comercianții vor fi obligați să pună la dispoziția consumatorilor informații suplimentare cu privire la reducerile de preț practicate. Concret, prin modificările aduse Directivei 98/6/CE se instituie în sarcina comercianților obligația de a arăta cel mai mic preț anterior, practicat pe o perioadă de cel puțin 30 de zile înainte de aplicarea reducerii. Tot astfel, în cazul reducerilor care cresc treptat, prețul care va trebui afișat este cel de dinaintea aplicării primei reduceri.
Prin adoptarea noii directive se oferă o protecție sporită consumatorilor, în ceea ce privește falsele reduceri practicate de comercianți. Astfel, consumatorii vor cunoaște reducerea concretă de preț aplicată de comerciant, iar acesta din urmă nu va mai putea mări prețul înainte de a aplica o anumită reducere asupra acestuia, în realitate neavând loc o ieftinire concretă a prețului produsului.
Cu toate acestea, pentru ca o directivă să intre în vigoare la nivel național, fiecare stat membru trebuie să transpună dispozițiile acesteia într-o lege națională, astfel că aplicarea dispozițiilor prezentului act normativ european va fi posibilă doar după ce acestea vor fi transpuse în legislația națională a țării noastre.
Echipa Musat & PartnersCategorii
Arhiva