Media
Emisiunea „Oamenii și Legea” 04.11.2024. Subiect: Executarea silită
20 noiembrie 2024
19 decembrie 2019
Există situații în care considerăm că ne aflăm în LEGITIMĂ APĂRARE și că fapta noastă este justificată raportat la atacul altei persoane asupra noastră sau asupra altora, însă nu de puține ori, instanța de judecată constată că limitele acestei instituții care ne apără de răspunderea penală sunt depășite.
LEGITIMA APĂRARE reprezintă cauza care înlătură caracterul penal al faptei ce constă în apărarea la care o persoană a fost constrânsă să recurgă, săvârșind o faptă penală pentru a respinge un atac (violență fizică) material, direct (e necesar să nu existe un obstacol între victimă și atacator), imediat și injust (fapta poate fi comisă atât din culpă, cât și cu intenție) îndreptat împotriva celui care se apără, împotriva altei persoane, a drepturilor acestora sau a unui interes general sau pentru a respinge pătrunderea ilegală a unei persoane într-o locuință, curte.
Foarte important de reținut sunt condițiile apărării dvs. într-o astfel de situație, întrucât fapta dvs. trebuie să fie necesară pentru respingerea atacului, astfel încât să nu fie nici prematură, nici tardivă. În plus, menționăm că modalitatea dvs. de apărare nu trebuie să fie unicul mijloc de înlăturare a atacului. De subliniat este că fapta dvs. trebuie să se îndrepte împotriva agresorului, nu asupra bunurilor sale sau asupra unei terțe persoane și să fie proporțională cu atacul. Dacă toate aceste condiții nu sunt îndeplinite, instanța de judecată va considera că nu v-ați aflat în LEGITIMĂ APĂRARE și va dispune condamnarea dvs.
Spre, exemplificare, dacă X dorește să comită o tâlhărie asupra lui A și auziți cum X o amenință pe A că o va lovi pentru a o determina să-i ofere telefonul mobil și dvs. interveniți pentru a sări în ajutorul victimei A, rănindu-l pe Y cu un cuțit, punând viața acestuia în pericol, dvs. nu vă aflați în legitimă apărare. Totodată, dacă un hoț pătrunde în casa dvs. pentru a fura și dvs. alegeți să îl loviți cu o bâtă în cap, pe fondul unei stări de teamă că ar putea să vă facă rău, neexistând un atac din partea acestuia, dvs. ieșiți din sfera legitimei apărări.
Echipa Musat & PartnersCategorii
Arhiva