Stiri

Participare la emisiunea „Oamenii și Legea” pe TVR 1, din data de 22 aprilie 2024

28 mai 2024

CUM SE DEZBATE PARTAJUL SUCCESORAL?

Ce este partajul succesoral și cine moștenește averea în familie după un deces? Cine poate solicita ieșirea din indiviziune? Care este Instanța competentă și în ce constau probele într-un astfel de demers juridic? Ce apărări pot formula părțile într-un proces? În ediția de luni, 22 aprilie a emisiunii ,,Oamenii și legea ,, aţi putut afla cum se dezbate partajul succesoral. TVR 1, de la ora 13:00.

De la ora 13:00, invitata Mihaelei OLARU a fost Alina MUȘAT, avocat.

Moștenirea se deschide imediat după decesul unei persoane, iar potrivit legii, sunt chemați cei care sunt moștenitori de drept. De asemenea, pot participa și cei care au fost menționați în testament, acesta fiind cazul unei moșteniri testamentare. Indiferent de caz, persoanele vizate au dreptul de a accepta moștenirea respectivă, sau de a renunța la ea.

Până la începerea partajului succesoral, moștenitorii se află în stare de indiviziune, însemnând că respectivele persoane nu au drept de folosință pentru bunurile acceptate ca moștenire. Pentru a putea moșteni, condițiile generale sunt: capacitatea succesorală, vocația succesorală legală și concretă, să nu fi fost renunțător, nedemn sau înlăturat de la moștenire printr-o dispoziție testamentară și să fi acceptat moștenirea în termenul prevăzut de lege.

Sursa articol: http://tvr1.tvr.ro/cum-se-dezbate-partajul-succesoral_45393.html