Stiri

VIDEO + TRANSCRIPT | Executarea silita in contenciosul administrativ

20 mai 2020

https://www.youtube.com/watch?v=Dx07cSfTaMI&feature=youtu.be

Executarea silita in contenciosul administrativ 

Bună ziua, mă numesc Borca Alexandra, Avocat în cadrul Mușat & Asociații S.C.A, iar tema pe care ne propunem să o abordăm astăzi este reprezentată de normele juridice din materia contenciosului administrativ ce reglementează executarea silită.

Asemenea dreptului civil, care conține norme de drept material și norme de drept procesual civil și dreptul administrativ se împarte în aceste două ramuri, cunoscute sub consacrările juridice de: drept administrativ (dreptul material) și contencios administrativ (dreptul procesual) – în sensul strict al noțiunii de contencios administrativ.

Pe de o parte, normele de drept material reprezintă în sine temeiul juridic pe baza căruia se pot formula anumite acțiuni (respectiv conturează și încadrează juridic situațiile de fapt, pe care le întemeiază în drept).

Pe de altă parte, normele de drept procesual reglementează competența și modalitatea de desfășurare a cauzelor civile precum și modalitatea de executare a hotărârilor instanțelor și a altori titluri executorii, în scopul înfăptuirii justiției, respectiv cuprinde toate prescripțiile legale pe care toți participanții la procesul civil trebuie să le respecte.

Astfel, observăm că pe parcursul derulării unu proces, avem de a face cu faza judecății și cu faza executării silite. Cu toate acestea, nu este neapărat ca, în toate situațiile să recurgem și la faza executării silite. Dacă persoana împotriva căreia a fost pronunțată hotărârea judecătorească a executat-o de bună voie în termenul prevăzut de lege, este de la sine înțeles că această etapă nu mai este necesar a fi parcursă.

Dacă însă ne aflăm în situația în care debitorul nu își execută de bună voie obligația, vom recurge la executarea silită. 

Pentru a fi în prezența normelor de contencios administrativ este necesar ca diferendul respectiv conflictul, să cuprindă câteva elemente specifice, întrucât Legea nr. 554/2004 este o lege specială, derogatorie de la dreptului procesual civil comun.

Astfel, în litigiile care se soluționează pe calea contenciosului administrativ, trebuie:

1. Ca cel puțin una dintre părți să fie o autoritate publică, și

2. Litigiul să fie generat fie de emiterea/adoptarea sau încheierea unui act administrativ nelegal, fie de nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.

Menționez că aceste condiții sunt prevăzute în mod expres în art. 2 alin (1) lit f) din Legea nr. 554/2004: “contencios administrativ – activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.

Astfel, în situația în care observăm că suntem în situația premisă reglementată de Legea contenciosului administrativ, cum putem totuși să recurgem la forța coercitivă pentru a putea pune în mod silit în executare hotărârea judecătorească definitivă pe care am obținut-o?

Normele ce reglementează modalitatea de promovare a unei acțiuni de executare silită în materia contenciosului administrativ reprezintă norme de drept procesual și își găsesc reglementarea în art. 24 și urm. din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Conform  acestor dispoziții legale, în ipoteza în care în urma admiterii acțiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii – reglementare ce vine în susținerea celor expuse anterior conform cărora, o hotărâre judecătorească definitivă sau executorie, trebuie executată de bună-voie în termenul legal.

Din aceste norme, reiese un aspect foarte important  și anume:

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu se referă decât la executarea hotărârilor care dispun obligaţii specifice în sarcina unei autorităţi administrative, astfel că pentru toate cazurile în care hotărârea se referă la alte categorii de obligaţii se vor aplica dispoziţiile din dreptul comun, spre exemplu Codul de procedură civilă, în cazul obligaţiilor băneşti, ţinând seama şi de prevederile O.U.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, sau de alte prevederi legale ce devin incidente.

În consecință, pentru a pune în executare hotărârea judecătorească definitivă pe care ați obținut-o în cadrul unui proces de contencios administrativ, va trebui să formulați la instanța de executare (care în materia contenciosului administrativ este instanța ce s-a pronunțat asupra fondului procesului) o cerere în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită (respectiv în termen de 3 ani), termen ce curge de la expirarea (i) fie a termenului prevăzut în hotărâre în care trebuia executată, (ii) fie a unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii ( în lipsa stipulării unui alt termen în cuprinsul acesteia).

În acest sens, cererea pe care o veți formula trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

1. Trebuie să fim în ipoteza unei hotărâri judecătorești definitive;
2. Trebuie să fim in termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită;
3. Trebuie să fie scurs termenul de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sau termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, de care beneficiază persoana obligată pentru a executa de bunăvoie obligația;
4. Trebuie ca nerespectarea termenelor pentru executarea de bunăvoie a hotărârii să decurgă din culpa părții ținută de această executare (adică partea în mod culpabil să nu pună în executare hotărârea judecătorească definitivă în termenul prevăzut de lege – de maximum 30 de zile de la rămânerea definitivă).

Menționez că printr-o astfel de acțiune, se poate solicita instanței de executare, ca până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu:

• Să aplice conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat;
• Și, de asemenea, penalități, care se calculează pe zi de întârziere (până la executarea obligației prevăzută în titlul executoriu) având cuantumul cuprins între 100 – 1.000 lei, conform prevederilor art. 906 C.Proc.Civ. – reglementarea specială completându-se în această situație cu cadrul general al Codului de procedură civilă.

Observăm astfel că atât amenda cât și penalitatea reglementate de Legea contenciosului au un scop exclusiv coercitiv, ele nu au un caracter reparator și nu corespund unui prejudiciu produs în patrimoniul creditorului. Cu alte cuvinte se încearcă doar constrângerea debitorului de a executa sarcina la care a fost obligat.

Art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 “La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din Codul de procedură civilă”.

Vă mulțumesc pentru timpul acordat și sper că informațiile furnizate vă vor fi folositoare.