Avocatura

Custodia comună: Înțelegerea legislației și a drepturilor părinților

15 septembrie 2024

Divorțul nu înseamnă renunțarea la responsabilitățile parentale, ci doar desfacerea legăturii matrimoniale dintre soți. În contextul acestor schimbări, custodia copilului devine un aspect central, reprezentând totalitatea drepturilor și obligațiilor părinților față de minor după separare.

În dreptul familiei, acest concept este cunoscut sub denumirea de autoritate părintească și include decizii referitoare la locuința minorului, aspectele importante din viața acestuia și menținerea relațiilor personale cu ambii părinți.

Există diverse forme de custodie: uniparentală, când minorul este în grija unui singur părinte, sau biparentală, situația în care ambii părinți își împart responsabilitățile, chiar dacă copilul locuiește predominant cu unul dintre ei, numit părinte custodian rezident. Deși custodia comună este în prezent forma cea mai frecventă, în anumite situații excepționale, responsabilitatea poate fi atribuită altor membri ai familiei, cum ar fi bunicii sau unchii.

În România, noile reglementări ale codului civil favorizează custodia comună legală, subliniind că părinții care s-au ocupat responsabil de copil înainte de divorț și care nu prezintă un pericol pentru bunăstarea acestuia ar trebui să continue să exercite autoritatea părintească în mod comun. Această abordare este promovată și explicată detaliat de Asociația Română pentru Custodia Comună (ARPCC), o entitate care militează pentru înțelegerea și aplicarea eficientă a acestor prevederi legale.

Programe de legături personale pentru custodia comună

Creșterea copilului într-un mediu stabil și armonios este esențială pentru dezvoltarea sănătoasă a acestuia, indiferent de statutul relațional al părinților săi. În România, la fel ca în multe alte țări, legislația privind custodia minorilor pleacă de la principiul că ambii părinți ar trebui să își exercite autoritatea părintească în comun. Acest lucru înseamnă că, chiar și după separare, părintele non-custodial are garantat prin lege dreptul de a menține legături personale cu copilul, drept care îi aparține, de fapt, copilului.

Pentru a reglementa aceste aspecte, există patru modalități principale prin care se poate stabili locuința copilului și modalitatea de interacțiune a părintelui non-custodial:

1. Acordul direct între părinți;
2. Medierea;
3. Negocierea prin intermediul avocaților;
4. Decizia unei instanțe.

În cazul acordurilor directe între părinți sau mediere, se întocmește un document numit plan parental. Negocierea prin avocați conduce la un acord denumit tranzacție, iar deciziile instanței sunt formalizate printr-o sentință.

Costurile financiare și emoționale cresc odată cu implicarea unui număr mai mare de intermediari, cum ar fi mediatori, notari, avocați și judecători. Este important de reținut că orice acord între părinți trebuie legalizat prin notariat sau aprobat de o instanță de tutelă pentru a avea valabilitate legală.

De asemenea, discuțiile privind custodia trebuie să includă și aranjamentele pentru pensia de întreținere a copilului. Legea favorizează, conform noului cod civil, plata pensiei de întreținere “în natură”, adică fiecare părinte contribuie direct la nevoile copilului.

Există opțiunea unei pensii în bani, cu cote procentuale stabilite de instanță, dar aceasta este considerată o excepție, aplicabilă doar când se dovedește că un părinte nu își îndeplinește obligațiile cu bună-credință.

Cine plătește pensia de întreținere?

Când vine vorba de custodia comună a copiilor, aspectele financiare pot genera adesea confuzii și întrebări. În majoritatea cazurilor, pensia de întreținere este responsabilitatea părintelui la domiciliul căruia copilul nu locuiește predominant.

Această pensie poate fi acordată fie sub formă naturală, prin procurarea directă a necesităților copilului, fie ca prestații bănești, în situația în care contribuțiile naturale nu sunt posibile sau sunt refuzate.

Există situații mai puțin frecvente în care justiția hotărăște ca minorul să locuiască în mod egal cu ambii părinți, alternându-și perioadele petrecute cu fiecare. În aceste cazuri, ambii părinți împart responsabilitățile și costurile legate de întreținerea copilului în mod egal, eliminând astfel necesitatea unei pensii de întreținere separate.

Programul de vizită în situația custodiei comune

În cazul custodiei comune, stabilirea unui program de vizită adecvat este esențială pentru binele copilului și pentru menținerea unei relații sănătoase între acesta și părintele cu care nu locuiește. Programul de vizită trebuie să fie flexibil și să ia în considerare nevoile în schimbare ale copilului, dar și posibilitățile logistice și de timp ale părintelui.

Este important ca discuțiile despre programul de vizită să fie inițiate cât mai curând posibil, chiar înainte de a se aborda alte aspecte legate de custodie, mai ales în situații în care relațiile personale dintre părinte și copil pot fi afectate de separare. Acest lucru oferă ambilor părinți ocazia să participe activ la creșterea și educarea copilului.

În fața instanței, argumentarea acestui program trebuie să fie bine fundamentată, punând accent pe nevoile copilului și pe capacitatea părintelui de a îndeplini aceste nevoi. Un plan bine gândit și realist poate stabili baza pentru un acord de durată, contribuind la stabilitatea și la dezvoltarea armonioasă a copilului.