Fiscalitate
Sedii secundare – obligații fiscale, termene, declarații
25 aprilie 2017
Potrivit art. 85 alin. 1 din Legea nr. 207/2015 potrivit Codului de Procedură Fiscală contribuabilul are obligația de a declara organului fiscal înființarea de sedii secundare (sucursală, birou, depozit etc.) în termen de 30 de zile de la data înființării pentru societățile nou-înființate.
Potrivit art. 32 alin. 7 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, orice persoană, operator economic și instituție publică, care are organizată o entitate, cu sau fără personalitate juridică, la altă adresă decât sediul social al societății respective, cu minim 5 persoane care realizează venituri din salarii, are obligația să solicite înregistrarea fiscală a entității respective, ca plătitoare de salarii și de venituri asimilate salariilor la organul fiscal din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală în a cărui rază teritorială se află adresa unde se desfășoară efectiv activitatea acelei societăți.
Astfel, orice formă ar avea o entitate, cu sau fără personalitate juridică, la altă adresă decât sediul social, are urmăroarele obligații:
În cazul înființării de sedii secundare care au sub 5 angajați:
- Contribuabilii au obligația de a declara înființarea acestora (art. 85 alin.1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală), fără a se atribui un cod de identificare fiscală, nu se înregistrează fiscal ca și plătitoare de salarii și de venituri asimilate salariilor.
- În acest sens se depune formularul 061 „Declarație privind sediile secundare” (Ordinul președintelui Agenției Naționale Administrare Fiscală nr. 3698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal). Formularul 061 „Declarație privind sediile secundare” se depune la organul fiscal în raza teritorială unde se află domiciliul fiscal al contribuabilului care înființează sediile secundare.
În cazul înființării de sedii secundare care au minim 5 angajați:
- Contribuabilii care înființează sedii secundare care au minim 5 angajați au obligația să solicite înregistrarea fiscală a entităților respective, ca plătitoare de impozit pe veniturile din salarii sau asimilate salariilor (conform art. 32 alin. 7 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale și art. 85 alin. 5 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală).
- În acest sens, se depune formularul 060 Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru sediile secundare (Ordinul președintelui Agenției Națioanle de Administrare Fiscală nr. 3698/2015 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal).
Formularul 060 se completează cu ocazia înființării/modificării datelor declarate anterior radierii/înregistrării fiscale și se completează de către contribuabilii care, potrivit Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, au organizate puncte de lucru stabile cu minim 5 angajați, și se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află punctul de lucru.
În cazul sediilor secundare care au minim 5 angajați, precizăm că:
- Competenţa pentru administrarea impozitului pe veniturile din salarii datorat de acestea revine organului fiscal competent pentru administrarea obligaţiilor datorate de contribuabilul/plătitorul care le-a înfiinţat (art. 33 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală).
- Competenţa pentru înregistrarea fiscală a sediilor secundare ca plătitoare de salarii şi venituri asimilate salariilor, potrivit legii, revine organului fiscal central în a cărui rază teritorială se află situate sediile secundare (art. 33 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală).
- Contribuabilul care are sedii secundare înregistrate fiscal ca plătitoare de salarii şi venituri asimilate salariilor are obligaţia de a declara în Secţiunea F din formularul 112, în numele sediilor secundare, impozitul pe venitul din salarii datorat de acestea, potrivit legii (art. 101 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală).
- Plata impozitului pe veniturile din salarii datorat de sediile secundare care au minimum 5 angajaţi se efectuează de către contribuabilul care le-a înfiinţat în contul unic 20.A.47.01.00 „Sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire”, deschis pe codul de identificare fiscală al sediilor secundare la unitatea Trezoreriei Statului la care este arondat contribuabilul care le-a înfiinţat (Ordin preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3637/2015 pentru aprobarea Metodologiei de distribuire a sumelor plătite de contribuabili în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale înregistrate de către aceştia).
Economist Mantu Ioana – Mădălina